+40 727 440 673

Care sunt etapele amenajarii unei grădini perfecte?

Amenajari Gradini

Vasi' Gradinaru'

Vasi' Gradinaru'

October 22, 2022

Care sunt etapele amenajarii unei grădini perfecte?

Grădina, oricât de mică ar fi, reprezintă un spațiu interior propriu numit acasă, ce oferă multe posbilități și beneficii pentru sănătate și relaxare, prin simplul contact cu natura. Însă amenajarea unei grădini nu este deloc o muncă ușoară, cu atât mai puțin planificarea și ulterior întreținerea acesteia. Cum spuneam in alt articol, gradina este parte a casei tale. O amenajare greșită s-ar putea transforma cu ușurință într-o întreținere de coșmar. Aceste detalii trebuie gândite de la început și se aplică, in general dar nu ca regula, grădinilor caselor noi, amenajate pentru prima dată.

Înainte de a trece la treabă, avem nevoie de o imagine de ansamblu asupra dimensiunilor grădinii. Evident, cu cât dimensiunile sunt mai mari, cu atât va fi mai mult de lucru.

Orice proprietar trebuie să știe că a avea un copac și niște flori perene nu este același lucru cu a avea o grădină mare, unde poți pune o piscină sau chiar un iaz. Iar o bună amenajare a grădinii, încă de la început, va oferi toate beneficiile pe care și le dorește orice proprietar de curte.

Trebuie să știi că, dacă ai spațiu în jurul casei unde să amenajezi o grădină, esti norocos. Chiar dacă pare un capriciu pe care ți-l permiți, trebuie doar să faci alegerile potrivite. Cum ți-ar plăcea să arate grădina ta perfectă? Sălbatică, boemă, mediteraneană sau clasică? Iată înainte de asta care sunt etapele amenajării unei grădini perfecte.

Curățarea terenului

O grădină ideală presupune muncă și dedicare, cele două elemente esențiale pentru ca visul să devină realitate. Dar, cu un pic de efort, rezultatul va fi unul pe măsura așteptărilor.
Dacă în ultima perioadă nu s-a intervenit deloc asupra terenului sau arată foarte rău dupa construcția casei, în primul rând are nevoie de curățare temeinică. Iarba veche, resturile din construcții, pietrele, nămolul întărit, buruienile si orice alte resturi, trebuie eliminate și curățate.

Pregătirea si curatarea terenului pentru amenajarea gradinii este un pas primordial. Terenul nu trebuie să aibă obstacole care vor împiedica creșterea plantelor sau a gazonului, de aceea este important ca pământul să fie afânat la o adâncime de aproximativ 10-20 de centimetri. Iar în cazul în care terenul nu necesită umplutură suplimentară, afânarea are loc tot în acest pas.

Montarea sistemului de irigatii și sistemul de colectare apă pluvială

Apa este un element foarte important și vital pentru dezvoltarea și menținerea armonioasă a plantelor, motiv pentru care acest pas este extrem de important. Trebuie montat sistemul de irigații necesar astfel încât să nu ai grija udării plantelor. Acesta se poate seta să pornească automat, zilnic, la o anumită oră, de preferință dimineața devreme. În acest fel nu riști să distrugi plantele cu jet de apă rece atunci când solul este fierbinte si plantele au apa necesara pe tot parcursul zilei.

În plus, sistemele de colectare pluviale continuă să fie o soluție pentru colectarea apei, ce generează economii semnificative. Ia în calcul și această soluție atunci când amenajezi noua grădină a viitoarei locuințe. Unii oameni prefera sa colecteze apa pluviala iar altii aleg sa o dreneze in pamant.

De asemenea, acolo unde locul permite, se poate realiza o fântână pentru colectarea apei și/sau un sistem de forare daca se dorește. Este important ca toate aceste aspecte să fie gândite de la început, pentru a evita deranjul ulterior. Desigur, trebuie avut în vedere și bugetul disponibil pentru investiție.

Umplutură pentru nivelare

După acest pas, în funcție de zonă, s-ar putea să fie nevoie de umplutură suplimentară pentru aducerea terenului la nivelul străzii sau la nivelul dorit și pentru a-l face cât mai drept posibil. Stratul de pământ suplimentar trebuie să fie de bună calitate. Ulterior, va trebui greblat, pietrele și resturile eliminate, si îndreptat cât de mult posibil, folosind ustensilele adecvate. Noi il nivelam cu scule profesioniste sau in cazul in care locul e potrivit folosim miniexcavatorul.

În plus, trebuie ținut cont de faptul că, la momentul plantării, terenul trebuie să fie compactat, pentru a evita afundări nedorite de apă în zonele depresive sau alte denivelări ce ar putea împiedica cosirea gazonului.

Stabilirea fiecarei zone din grădină

În acest pas trebuie să delimitezi foarte clar spațiile grădinii: zona unde va fi trotuarul, parcările cu pavaj sau piatră, zona de pietriș, zona de gazon, zona pentru plantat copaci și arbuști ornamentali, zona din jurul gardului cu ce va fi amenajată, zona unde se va amplasa o terasă sau pergolă, lemnărie, foișor sau orice alte detalii necesare. In principiu aceste zone trebuie gandite de dumnevoastra dar in caz contrar va putem oferi oricand sfaturile noastre.

Acum, proiectezi din punct de vedere estetic si practic grădina, astfel încât să existe o ordine și o cromatică ideală pentru orice anotimp.

Montaj rulouri sau insamanatare gazon si plantare arbori, arbusti, plante

Urmează plantarea gazonului, a plantelor și arbuștilor ornamentali. În ceea ce privește tipul de gazon ales, acesta poate fi de mai multe feluri. Acesta poate fi insamantat sau se pot monta rulouri de gazon. Pe zona de însămânțare, pământul trebuie greblat superficial 2-3 centimetri și fertilizat temeinic.

Dacă însămânțarea se realizează manual, trebuie avută grijă pentru a se distruibui uniform semințele și respectată doza producătorului care variază, de obicei, între 35-40 gr/m2. La final, va trebui să treci încă o dată cu grebla pentru a acoperi sămânța. Se poate arunca si un strat fin de nisip deasupra pentru a asigura conditii optime semintelor.

În acest pas, perioada de plantare este cheia. Timpul în care plantezi va determina în mod semnificativ dezvoltarea, deoarece nu toate anotimpurile sunt recomandate pentru creșterea vegetației.
Ca și în cazul florilor, copacilor sau plantelor, iarba, aparent banală, necesită condiții specifice de plantare. Pentru rezultate deosebite, se recomandă plantarea gazonului și a arbuștilor și plantelor
conifere primăvara sau toamna, când temperaturile sunt mai scăzute și solul este umed. Din acest moment, irigarea nu trebuie să lipsească, pentru a garanta umiditatea necesară. Se poate planta oricand in caz de necesitate dar este necesara o monitorizare ulterioara mai atenta.

Monitorizarea evoluției plantelor si a gazonului

Ultimul pas este să ne bucurăm pe deplin de grădina frumos amenajată. Însă în cel puțin primele saptamani,  aceasta trebuie atent supravegheată și îngrijită, pentru a-i urmări dezvoltarea și pentru a ne asigura că toate plantele încep să se dezvolte corespunzător.

Dacă crezi că treaba este de acum gata, te înșeli. De fapt, de-abia acum începe. Asigură-te că sistemul de irigație funcționează corespunzător și că acoperă toate zonele grădinii. Acolo unde nu ajunge apa, trebuie suplimentat manual. Asigură-te că gazonul prinde rădăcini și crește corespunzător. Prima tăiere a gazonului trebuie făcută atunci când iarba a ajuns la câțiva centimetri înălțime, în jur de 7- 10 centimetri. Se va tăia o treime din înălțimea totală a gazonului pentru a stimula creșterea lăstarilor noi.

Pentru a obține un gazon strălucitor și verde, trebuie să folosești îngrășământ. Acesta va inlocui nutrienții care se pierd prin creștere dar si ajută la prevenirea anumitor dăunatori, boli, fungi și ciuperci. De asemenea, dacă vreuna din plante nu prinde rădăcini, trebuie înlocuită pentru a se dezvolta în linie normală cu celelalte.

Echilibru și personalizare

Cel mai bun mod de a amenaja o grădină este să o faci pe zone. De exemplu, plantele pot fi alese si clasificate după tipul lor, pentru a fi mai ușor de întreținut. Cine își dorește și o livadă cu pomi fructiferi, aceasta se va amplasa acolo unde există spațiu și mai multe ore de lumină solară.

Dacă majoritatea spațiului din curte este umbrit, acel loc se poate folosi pentru terasă, locul unde se servește masa sau zona de agrement. O piscină sau spațiu de joacă pentru copii și animale se
amplasează, de obicei, acolo unde este mai mult soare. O gradină trebuie să fie frumoasă atât ziua cât și noaptea. Se pot asambla diverse corpuri de iluminat de exterior, in diverse zone, cum ar fi potecile, scările, pergola. Acestea oferă senzatia de atmosferă plăcută, relaxantă dar modernă și elegantă. Se recomandă iluminarea cu becuri tip LED în grădină, deoarece consumă cu 80% mai puțină energie decât becurile tradiționale.

Curățenia și întreținerea sunt esențiale atât înauntru cât și în curte. O grădină întreținută poate fi o odisee, un loc de răsfăț pentru toți membrii familiei.
Pentru a avea o grădină de vis, nu trebuie sa te apuci să studiezi modul în care se face grădinărit, cum se realizează o instalație de irigat și alte detalii. Tot ce trebuie să faci este să apelezi la o echipa de profesioniști în domeniu, cum este echipa Vasi’ Grădinaru’ pentru orice lucrări de întreținere și amenajări de grădini in Timișoara, Dumbravita si imprejurimi. Daca esti interesat de serviciile prestate de noi, poti sa vezi mai multe poze de la lucrarile noastre aici.

Martie 2023: A patra gradina amenajata de la inceputul anului in Timisoara. S-au parcurs toate etapele:

eliminare pavaj vechi, eliminare radacini, nivelare teren, umplutura pamant,montaj sistem irigatii, piatra decorativa, plante decorative, montaj rulouri de gazon si altele.

blank

Luni - Vineri: 9 - 18

Sambata: 9 - 15

Telefon:

0728 688 758

Email:
vasileracsan72(@)gmail.com

Executam servicii de gradinarit si amenajari spatii verzi In Timisoara si localitatile din jur: Dumbravita, Mosnita Noua, Giroc, Chisoda, Sag si altele.

Copyright © 2024 Vasi' Gradinaru' - Amenajari Gradini si Spatii Verzi in Timisoara, Dumbravita, Giroc, Mosnita